Argument

Sportul Chanbara este o pasiune și un proiect la care am lucrat peste 20 ani. Acest proiect a început în 1997 și a fost finalizat într-o primă etapă în anul 2009 prin Ordinul Ministrului MTS nr. 1239/10.07.2009 prin care se recunoștea oficial practicarea în România a ramurii de sport Chanbara.

Cu adevărat proiectul a fost finalizat însă în anul 2016 când a fost înființată Federația Română de Chanbara, federație națională și de utilitate publică, cu dreptul de a organiza campionate naționale în probele specifice sportului Chanbara.

Acest lucru m-a motivat și mai mult, și pentru consolidarea acumulărilor din anii anteriori am înaintat cererea către CNFPA pentru formarea primilor instructori și antrenori de Chanbara pe baze solide, științifice.

Fiind cel ce a introdus în România sportul Chanbara consider că învățarea corectă a tehnicilor fundamentale este esențială în obținerea performanței sportive și dezvoltarea sportului chanbara în țara noastră.

Chanbara este un sport care deși își are originile în Nihon Kobudo (vechile arte războinice japoneze) nu este o artă marțială modernă, este cu desăvârșire un sport modern, asemenea scrimei europene, conceput pentru a practica exercițiile fizice și a obține performață în competițiile sportive ale Secolului XXI.

Pentru a obține eficiența maximă în practicarea exercițiilor fizice este nevoie de o selecție riguroasă a sportivilor ce iau parte la procesul de pregatire precum și ca organizarea și desfășurarea acestui proces șă se efectueze în concordanță cu normativele și regulile stabilite.

Sportivul practicant de Chanbara are nevoie de dezvoltarea tuturor capacităților motrice chiar daca accentul se pune în special pe viteză în regim de forță și pe îndemânarea, elementele tehnice acumulate pe parcursul pregătirii tehnico-tactice.

Se urmărește atingerea unei condiții fizice optime, dezvoltarea puterii fizice și mentale pentru limita normalului. Antrenorul nu poate atinge aceste obiective decât ținând seama de evoluția metodelor de antrenament. De asemenea, o influență covârșitoare în obținerea înaltei performanțe sportive o are receptivitatea la introducerea unor elemente suplimentare  ce conduc către rezultatele dorite. Spre exemplu, am introdus în pregătirea lotului național de Chanbara tehnici de Qigong și Taijiquan, tehnici ce aveau rolul de recuperare activă între două antrenamente solicitante.

Spochan la nivel internațional

La bază, spochan-ul (sportul Chanbara) este un joc practicat de copiii japonezi pe străzile orașelor nipone, un fel de scrimă a celor mici, în care un ziar rulat se transformă magic într-o sabie de samurai.

Tetsundo Tanabe sensei


În anul 1971, în Japonia, profesorul Tetsundo Tanabe publica într-un ziar nipon un articol despre goshindo explicitând noțiunea de autoapărare. Doi ani mai târziu, în 1973, lua ființă Federația Japoneză de Goshindo (autoapărare în limba japoneză). Acesta a fost practic punctul de plecare al unui nou sport – sportul Chanbara. În acest moment sunt sute de mii de practicanți de Chanbara în Japonia, în multe țări din lume Chanbara devenind un sport oficial.

Primul Campionat European de Sports Chanbara a fost organizat în anul 2003 la Odesa, în Ucraina.

Spochan în România

În anul 1997, pe când editam revista „Arte Marțiale” (prima revistă de profil apărută în România – în anul 1990) am început organizarea unor competiții ce aveau ca scop întrecerea sportivilor din diferite stiluri, competițiile respective purtând numele KOROKAI. Între probele competiționale exista și proba de nunchaku sportiv, luptă cu nunchaku din burete.

În acel moment am început căutarea unei federații corespondente în lupta cu arme soft. Am descoperit că în Japonia exista International Sports Chanbara Association. Primul pas a fost să le trimit o scrisoare în care solicitatam mai multe informații și începerea colaborării pentru a introduce acest sport la noi în țară. 11 ani s-au scurs până am primit răspunsul federației internaționale. Ce nu știam la acel moment era că sportul Chanbara nu fusese încă intrudus în Europa (la momentul cererii mele).

Abia în anul 2000 spochan (sport chanbara) era oficial introdus în Franța, în cadrul Federației Franceze de Judo, Departamentul de Kendo.

În anul 2007 am reînnoit cererea noastră de aderare care a fost acceptată. Astfel, în 2007 am participat personal la Campionatul Mondial de Sports Chanbara din Tokyo, Japonia, în calitate de sportiv și în același timp de reprezentant al României.

Am început pregătirea specifică în stagii de pregătire cu fondatorul acestui sport – maestrul Tetsundo Tanabe, am absolvit examenul de instructor și de arbitru internațional. În plan sportiv rezultatele nu au fost deosebite, însă oficial, România era prezentă pentru prima dată la un Campionat Mondial de Sports Chanbara.

În 2008 am participat la Campionatul European, la Tallinn, Estonia, cu o delegație mică. La finalul campionatului candidatura României de a organiza urmatorul Campionat European a fost acceptată, astfel că în anul 2010 am organizat la Sala Polivalentă din București, timp de două zile, Campionatul European de Sport Chanbara, campionat în urma căruia naționala țării noastre s-a clasat pe locul al treilea la echipe.

În același an, 2010, a fost înființată și Federația Europeană de Sports Chanbara având ca inițiatori România, Franța, Germania, Italia și Polonia.

Gaby Oancea

Președinte F.R. Chanbara